Tuesday, November 07, 2006

"Tinerii vor avea visuri..."

Astă noapte am avut un vis care m-a pus pe gânduri... Se făcea că eram condamnat la moarte (probabil prin spânzurare, asta nu e aşa important). Din câte îmi amintesc, eram nevinovat. Totuşi, sentinţa era sigura, şi stiam că în urmatoarea zi voi muri. Evident, m-am trezit înainte de a doua zi - altfel poate nu mai scriam acest text, dar gândurile care m-au marcat au rămas încă în mintea mea. Sentimentul cel mai puternic pe care mi-l amintesc este un fel de regret. Regret că trebuie să părăsesc lumea aceasta. Într-un fel era puţin deosebit de "lumea aceasta", dar nu foarte mult. Familia mea era acolo. Parcă îmi părea rău şi pentru ei. Mă gândeam că mă va durea durerea lor... Şi totuşi... Exista o teama foarte intensă, doar pentru faptul că voi muri. Îmi era teamă de moarte. Pur şi simplu... Imi amintesc de o conversaţie cu George, colegul sporadic de cameră, în care meditam şi ne întrebam despre felul în care aşteptăm sau nu Împărăţia... Şi am recunoscut că eram destul de legaţi pe toate planurile de universul terestru. Şi iata acest vis. A fost foarte marcant. Cel puţin pentru câteva ore. Există stresuri în fiecare zi, mai ales într-un oraş mare, ca şi Clujul de pildă, care ne fac să uităm complet de lucruri pe care nu le vedem şi care nu ne apar ca fiind "urgente". Şi încetul cu încetul am impresia că devenim nişte înstrăinaţi... Iar lumea de dincolo nu rămâne în mintea noastră decât ca ceva fantastic, îndepărtat, aproape ireal... Nu e limpede că unii oameni nu se pot bucura nici aici şi nici acolo, pe când pe alţii, care probabil că se vor bucura acolo îi vezi savurând fiecare clipă din zilele de aici? Aceasta este tot ceea ce am vrut să spun. Să vă puneţi şi voi fiecare în situaţia mea, să vă gândiţi că veţi muri mâine şi să vă analizaţi sentimentele (presupuse). Şi să puneţi în balanţă cele două împărăţii. Aşa cum îşi au ele locul în mintea fiecăruia dintre noi...